marți, 24 noiembrie 2009

bla bla

Nu prea am mai avut timp să mai irosesc mici și timide cuvinte pe aici. Am o perioadă de frică, dar știu că va trece în curând.


Nu mă pot abține, așadar îmi voi exprima clar și tare indignarea față de rezultatul alegerilor.Este inadmisibil ca, după o perioadă de timp în care am dus-o cu toții atât de rău, având în frunte un om care confundă statele, care nu are pic de diplomație și se laudă că este capabil să țină un discurs fără a-l citi pentru că este într-atât de apropiat de oameni încât vezi-Doamne, își găsește foarte ușor cuvintele, care nu se sfiește să spună că a rămas corigent în ciclul gimnazial, care este implicat în tot felul afaceri necurate de pe vremea de când era un simplu marinar, sau ce era, chiar nu țin bine minte, ca poporul să ceară cu ardoare același rău. Asta arată degradarea tot mai rapidă a principiilor noastre și o ignoranță totală. Gradul de incultură crește pe zi ce trece din moment ce acceptăm, ba chiar mai mult, votăm ! un asemenea președinte.
Domnule președinte, să vă cadă greu cele doua 'scrutinuri' electorale, ca să folosesc limbajul dumneavoastră elevat,


Acum, să fim realiști.Din două rele, hai să încercăm unul nou.

miercuri, 18 noiembrie 2009

caracter si atitudini. ca sa vezi !

A trecut atât de mult timp de când nu am mai scris nimic serios în sfera blogului meu, încât deja scrisul nu mai vine așa, parcă zburând.Mă doare capul de la prea mult Sadoveanu(asta poate pentru că niciodată nu mi-a plăcut absolut nimic din ce a scris), de la psiho, dar acolo a fost relativ usor pentru ca imi place și antre unde am decis să învăt eu jumătate și Rali cealaltă jumătate.Sper să ne descurcăm.Școala ne roade ca și cel mai priceput șobolan tot timpul.Poate și toate capacitățile intelectuale, însă nu sunt complet sigură asupra acestui aspect.
De dormit, nu am mai dormit bine de aproximativ o lună.Vine și pleacă somnul meu, dar niciodată nu rămâne.
Să știi că mă superi, Chei(K), somnul meu.Vroiam să fii mai hotărât.Pleci și vii, vii și pleci...apăi, asta nu e viață, dragul meu.Conviețuim împreună, așa că îți sugerez să vizităm un terapeut în visul următor; aș opta pentru o ședință cât mai lungă.Trebuie să pricepi că nu poți fugi de responsabilitate mereu.
Vreau să am timp să citesc ceva ce îmi place. Hanu Ancuței, Moara cu noroc sau Povestea lui Harap Alb nu sunt genul meu.Rili acum.Chiar deloc.Vreau timp, timp, timp și vreau ca El, K, să nu mă mai părăsească.Pentru prima oară mi se pare că mi-e dor de vară și mă simt tare ciudat din această pricină.Niciodată nu am putut spune că iubesc vara, dimpotrivă; mereu am iubit iarna și toamnă care acum nu sunt prea agreate de psihicul meu. Nu îmi place soarele, însă mă exasperează stresul ploilor. Nimic nu e cum era vara. Vreau timp, HoCo, vreau timp !Vreau să văd SIX FEET UNDER, care mă extra fascinează și vreau să termin House MD.Dacă aș mai avea timp și de ceva filme, cred că supra-fericirea m-ar acapara cu totul și m-ar trimite în a 4-a sau a 5-a dimensiune.
Dumnezeu știe ce tot zic și ăștia cu 2012-le lor! Nu, nu cred că vom muri. Nu, nu vreau să murim.Ciudat, sadic și urât este faptul că mă consolează ideea că totuși vom muri cu toții, nu numai eu. Mă simt atât de răutăcioasă, HoCo.
Mă miorlăi ca o prostănacă că îmi vreau limonada și înghețata...

luni, 16 noiembrie 2009

biscuit thought

Dai de stele, dai de pământ.
dai de pământ și dai de stele.
dai de stele și dai de pământ.
[...]
crezi că știi cum se continuă ?
că stările vor tot alterna până la infinit ?
Nu, în final dai tot de pământ, orice ai face.


Dacă mă pui să mă uit la stele, eu de ce aleg să analizez comunitatea de furnici ?

duminică, 15 noiembrie 2009

......

am să iau fără invitație și o chestie din asta de completat de pe blogul Georgiei :], pentru că mi-a plăcut.



1) Ia cartea cea mai la îndemână, deschide-o la pagina 18 şi scrie tot paragraful incepând cu linea 4:

floricele galbene asemănătoare sălbaticilor măceși;doar că ele suie ceva mai tăcute și mai supuse înaltele spaliere, două câte două precum îngerii lui Fra Fiesole întru slava și răsplata Judecății de Apoi.în bazine de piatră,dinaintea acestor ziduri, s-au trezit mai multe panseluțe[...]

2) Fara să verifici, cât e ceasul?

21:27

3) Verifică.

21:20

4) Cum eşti imbrăcata?

trening negru, tricou gri cu pantera roz.

5) Înainte să răspunzi la chestionarul ăsta, la ce te uitai?
poze

6) Ce zgomote auzi în afara celor produse de calculator?

mama tusind.

7) Când ai ieşit ultima dată şi ce ai făcut atunci?

Alaltăieri, cu fetele, la Eni care era singură acasă. Am povestit, am fost fericite.

Ce-ai visat azi-noapte?

Nu îmi amintesc.

9) Când ai râs ultima oara?

Acum vreo oră.

10) Ce ai pe pereţii camerei în care te afli?

un panou de plută cu tot felul de bilețele și desene și văcuțe ;orarul, calendar, desene, un tablou cu un băiețel la o brutărie din Franța pe care scrie „ici pain fabrique sans produits chimiques”.

11) Daca ai deveni multimilionar peste noapte, ce ai cumpăra prima dată?

Cea mai frumoasă casă și cele mai multe văcuțe și haine de bebe.

12) Care-i ultimul film pe care l-ai vazut?

S00 Days of Summer.

13) Ai vazut ceva neobisnuit azi?

Tata și bunica vorbind.

14) Ce părere ai despre chestionarul asta?

mă scapa de plictiseală și e pretty interesting

15) Spune-ne ceva ce nu ştim incă.

ar trebui să dorm acum, mă trezesc de dimineață

16) Ce nume i-ai da fetei tale?

Chloe/Mara

17) Dar băiatului tau?

Eduard.

18) Te-ai gandit deja să locuieşti în străinătate?

Nu.

19) Ce ai dori să-ţi spună Dumnezeu când intrii pe Porţile Raiului?

avem și niște cărți aici, să știi !

20) Daca ai putea schimba ceva în lume, în afară de politică, ce ai schimba?

Nivelul de cultură, mass-media, publicațiile.

21) Îţi place să dansezi?

Da.

22) George Bush?

Nu mă preocupă problema.

23) Care a fost ultima chestie pe care ai vazut-o la teveu?

Știri.

if only

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să faci ce îţi place, ce ai face?
aș dormi și aș visa.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să iubeşti, pe cine ai iubi?
pe cel pe care nu l-am iubit niciodată, dar m-a iubit mereu.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să vorbeşti, ce ai spune ?
niciodată nu am știut să tac.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ţipi, de ce ai ţipa?
de prea multă viață, de prea puține suflete.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să râzi, de ce ai râde?
de soare.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să plângi, de ce ai plânge?
de dor, și eu.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să bei, ce ai bea?
limonadă

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să alergi, spre ce direcţie ai alerga?
spre București. (t.i.)

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să desenezi, ce ai desena?
cuvinte pentru draga mea.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să scrii, ce ai scrie?
o poezie.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să citeşti, ce ai citi?
„Pe aripile vântului” - guilty pleasure. și, desigur, Nichita.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să furi, ce ai fura?
un zâmbet.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să ceri scuze, cui te-ai adresa?
mie însămi . selfish, i know

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să răneşti, pe cine ai răni?
pe cine m-a făcut să plâng.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să te rogi, ce ai cere?
ca toți cei pe care îi iubesc să fie fericiți.

Dacă ţi s-ar spune că numai o dată în viaţă mai ai dreptul să dai, ce ai da?
o mângâiere lui Bauzer.



să meargă către julia.

joi, 5 noiembrie 2009

cuvințele

Oamenii te iartă dacă faci crime. Dar nu te iartă dacă eşti fericit.


Când mă laudă cineva, mă cuprinde panica: dacă ar afla tot ce nu ştiu, tot ce nu sunt? Când mă condamnă, mă simt liniştit: sunt totuşi mai bun decât atât.

c.noica

miercuri, 4 noiembrie 2009

ohh


prostuță mică

roads


marți, 3 noiembrie 2009

.

Te urăsssc.
Dar, gata.
Lumea mi-o construiesc fără tine, nu mai vreau să te văd.dar deloc!Mi-am refăcut din temelii lumea mea, doar a mea.Joc un joc în care tu nu exiști.Și nu vreau să exiști. De azi, promit că te elimin complet.Nu am nevoie de mirosul tău, de ochiul tău, de umerii tăi, de nimic.
În jocul meu, nu este nici memorie de tine și nici nu va fi, îți promit.