Nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu de cee .
Mâinile ei pline de cute şi de infiniţi pistrui, câte unul pentru fiecare sărut al lui, se apropiau de ale lui mai încet, tot mai încet. Încerca să îl pupe pe obraz cu buzele care îi erau acum mici şi tremurânde.Sărutul pe buze, sărutul ăla după care majoritatea din noi ne afundăm capul în pernă, nu mai era pentru ei.Timpul îi învăţase că sărutul nu e decât o altă formă de nevoie şi au renunţat încet, încet la orice manifestare de genul. Pentru ei, iubirea era când el o ajuta să ducă spre casă punga cu zarzavaturi, când ea îi gătea sărmăluţe de Crăciun, când se uitau împreună la ‘Din dragoste, cu Mircea Radu’ şi el ofta când auzea cuvintele alea cu… ăă, ‘iubiţi-vă mult!’, când îşi masau picioarele încremenite de vreme, când el îi cumpăra o carte nouă de pe la anticariat.Ajunseseră să fie ca şi doi străini care împart acelaşi apartament micuţ, acelaşi pat, aceeaşi saltea tare si cu arcurile rupte.Se iubiseră mult în tinereţe , îşi amintesc bine asta. Se iubiseră şi după 20 de ani. Ţine minte zilele când ea pleca cu bicicleta spre piaţă şi el îi atingea cu vârful buzelor creştetul, avertizând-o ca pe un copil, să aibă grijă, ‘că sunt mulţi nebuni ce mâna pe străzi în zilele astea’.Erau prieteni, însă, mai presus de toate şi asta îi lega mai strâns şi cu atâtea noduri câţi pistrui pe mâinile lor.
