iaurt cu capsuni

fructele se termina, apa se termina, parfumul meu se pierde, e prea frig.
am inceput sa citesc Urania, imi place. oare e egoist din partea mea ca vreau acasa?
imi aud gatul cum sufera. si nu, nu sunt paranoica. nu imi pot reveni. ce e prea mult, e prea mult.
scriu porcarii, stiu. nu mai stiu sa scriu. mainile inclestate pe gat, al naibii !
muzica e mai urata pana si decat zapada.
de ce nu esti aici, zorro mult dorit ?

cât timp fără scris... nu pot, nu pot.
ascult edith piaf și mă rog să vină mai repede somnul.
oare ce va fi mai departe ?
oare ce-ar fi fost dacă nu... ?
ah, nu are rost, nu are rost ;


sleep tight, miluv

O să te gândești la asta mereu, Teodora ?

mă dor ambii umeri și mi-e greu să-mi închid pleoapele. iau o piatră și o azvârlu peste ele, peste amândouă. cum amândouă, cum deodată ? nu știu. se închid doar în acea fracțiune de secundă în care are loc un contact direct, pentru a-și proteja vederea( ar fi prea mult să-mi pierd vederea de la vârsta asta, nu-i așa? plus că nu văd orbirea ca împlinirea vieții, că nu sunt miniaturist turc), ca mai apoi să se deschidă din nou și să clipească în întuneric.
îmi apăs mâinile peste ele, cu cea mai mare forță de care sunt capabile. simt imediat mici furnicături care mă forțează să le îndepărtez de ochi - de la gene, în mod sigur. na, și acum ? ce fac ?
tu nu vrei să-mi umpli timpul, somnul nu vine nici el? ce fac cu toate miile de secunde ?