undisclosed

Vine vineri din nou. Uneori, am impresia că trăiesc în restul zilelor săptămânii doar ca să aștept weekend-ul.Capul îmi bubuie de durere și se roagă să îl așez pe perna mea moale cu văcuță (căreia nu i-ai dat nume încă, Teodora!).dar nu, mai rabdă el, nu e grabă. Lucrurile încep să intre pe drumul lor normal.Nu cred că lucrurile îmi merg prea normal de obicei, dar va fi bine, va fi bine, va fi binee.
Trebuie să îmi încep serios dieta, fie și numai pentru pantalonii pe care i-am zărit azi ascunși într-un maldăr de alte și alte perechi, toate așteptând să le adopte cineva.Oh, draga mea pereche de pantaloni, te-aș lua și te-aș iubi, crede-mă. dar nu îi placi corpului meu deformat și dobitoc.
Vreau să văd Goodbye, Lenin! și să mai ascult niște albume noi. Ador piesa de la Muse, Undisclosed desires. Mi-e dor de Regina Spektor, însă. Rahat ! Niciodată n-am destul timp. De ce trebuie să îmi doresc mereu să fac atât de multe? Of, așternuturile obosite și cele două plapumi ale mele mă strigă, mă strigă, plângând și oftând; plânsul lor începe să mă înduioșeze.
Mâine o să am timp, știu că o să am timp.



(te rog, să am timp !)





Intenționam să îmi schimb template-ul, dar nu am răbdare.


La fel de acră ca lămâile, căci vorba și năravul nu mi le schimb.



p.s.: de fiecare dată când mă dor în acceași măsură și capilarele,și aorta, simt un puternic dor de tine, draga mea. E ca și cum relația de omonimie dintre cele 2 reacții ar stabili și un înșeles identic, care mă îndreaptă spre umărul tău de cuvinte și hârtii...